EUROCINISMUL ŞI VALOAREA RELIGIOASĂ. Conceptul de valoare, indiferent dacă se utilizează în economie, cultură sau teologie, reprezintă acelaşi lucru: este indicatorul calităţii. Cu alte cuvinte, valoarea constituie atributul care însoţeşte orice tip de creaţie. Însă, chiar dacă omul - fiinţă creatoare prin definiţie - ar pretinde doar pentru sine titlul de creator al valorilor, din punct de vedere teologic, nu ar avea acest drept întrucât şi el, la rândul lui, este o creaţie. În această ordine de idei, autorul întregii creaţii, adică Dumnezeu, este cel care determină şi la care ar trebui să se raporteze valorile. Prin urmare, originea valorilor este atât de natură umană, cât şi dumnezeiască. Iată de ce, orice tendinţă umană de obturare a acestei calităţi a lui Dumnezeu înseamnă, de fapt, o substituire cinică a adevăratului sistem valoric cu un criteriu valoric autonom.

Condiţia umană depinde de capacitatea omului de a recunoaşte, prin intermediul conştiinţei, valorile şi ierarhia acestora. În ciuda faptului că omul nu are acces dintr-odată şi integral în câmpul valorilor, el poate să-şi dezvolte, totuşi, simţul valorii, caz în care vorbim de o maturizarea a sentimentului valorii şi, implict, a conştiinţei umane. Însă, conform antropologiei creştine, omul total sau integral este cel a cărui existenţă este orientată spre o dimensiune axiologică ascendentă, adică spre Dumnezeu. Asemenea orhideii tropicale, rădăcinile valorilor pe care le împărtăşeşte acest om sunt înfipte în Cer. Din această cauză, o dezrădăcinare de natură „areligioasă” nu seamănă atât cu o eliberare (sau, dacă vreţi, cu o emancipare), cât, mai degrabă, cu o prăbuşire şi o sărăcire până la epuizare a fiinţei umane.

Emanciparea autentică nu poate decât să-i confere demnitate omului, nu să i-o răpească. O emancipare condiţionată de valori inferioare celei religioase, cum ar fi spre exemplu puterea economică, ar distruge fiinţa umană, transformormând-o într-un simplu obiect de consum. Desconsiderarea valorii religioase reprezintă o ofensă la adresa demnităţii umane. Aceasta pentru că, deşi depinde de nivelul de viaţă cu adevărat uman al unei societăţi, demnitatea umană nu se cumpără cu bani şi nu se poate schimba cu un alt bun de pe acest pământ. Prin urmare, emanciparea umană se realizează doar printr-o reală creştere a calităţii vieţii omului sub ambele sale aspecte: material şi spiritual.

Secularizarea, însăşi, este o problemă de conştiinţă şi, în definitiv, de percepere a valorilor. În acest caz, avem de-a face cu tendinţa iluministă de a considerea valorile ca fiind autonome, amputându-li-se legătura cu Dumnezeu. Scopul este următorul: ignorând raţionalitatea divină a lumii, se doreşte reconvertirea omului la valorile spirituale create de propria sa minte şi, în definitiv, anihilarea spiritualităţii religioase. Acesta se vrea, credem noi, a fi soluţia cinică oferită de noii europeni la problema împăcării unităţii cu diversitatea: amputarea conexiunii valorilor cu divinitatea şi transformarea lor în valori de schimb.

Valorile de schimb au rolul de a transforma întreg spaţiul Uniunii Europene într-o zonă tampon sau într-un spaţiu neutru care să asigure comunicarea interculturală. În acest caz, cultura europeană ar deveni o “cultură de schimb”. Aceasta strategie este menită să confere noii unităţi geopolitice europene statutul de purtătoarea de cuvânt a continentului nostru şi, ulterior, „neoeuropenizarea” sa profundă. Credem că, refuzul de a include recunoaşterea rădăcinilor creştine ale Europei în noua Constituţie a Uniunii Europene reprezintă un indiciu în acest sens. Se pare că ancorarea europeană într-o cultură creştină ar îngreuna teribil de mult mişcările strategice ale Uniunii Europene.

În loc să asistăm la o încreştinare a Europei, observăm mai degrabă o neoeuropenizare a religiei creştine. Renunţarea la recunoaşterea constituţional-europeană a rădăcinilor creştine ale Europei reprezintă o slăbiciune, nu un avantaj. Ea pune în pericol însăşi tezaurul religios al Europei. Privirile de gheaţă ale secularizării nu pot reflecta decât extremităţile cele mai lumeşti ale religiei, fără a se intersecta cu divinitatea. Mai grav, însă, este faptul că secularizarea, refuzând religiei orice legătură cu viaţa sau cu prefacerea omului, riscă să transforme mesajul creştin într-o ideologie sterilă şi accesul său în spaţiul public. În ochii ei, religia este un fenomen, adică doar aparenţă. Astfel, în loc să o ajute să se descopere, o pătrunde şi o diluează.

Secularizarea, oricât de ciudat ar suna, este principalul vinovat pentru deteriorarea sentimentului religios al Europei, cu consecinţe similare celor pe care le-a indus regimurile comuniste în ţările est-europene. Pentru a evita greşelile trecutului, în perspectiva integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, creştinii români ar trebui să ştie că nu sunt chemaţi să devină mai europeni decât sunt, ci mai creştini decât românii care au fost. Bogdan-Aurel Teleanu

ADEVĂRUL (LITERAR&artistic), nr.4917, sâmbătă, 29 aprilie 2006, p C3