InfoInternetReligios.com

PAGINA PERSONALA

 

creata de

Bogdan Aurel Teleanu

 

teleanub@yahoo.com

 

PAGINA PERSONALA

 

Prin virtute
la valoare!
PREZENTARE DETALIATA A CARTII METAFORA SI MISIUNE

1. Temă: VALORIFICAREA LITERATURII LAICE IN PREDICA ROMANEASCA

2. Motivație:

                  - Preocuparea pentru relevanța mesajului creștin.

3. Scop:

-    Teoretizarea conceptului de valorificare omiletică[1] a tezaurului cultural literar (laic) și demonstrarea aplicabilității sale în predica românească.

4. Obiective:

                  - Teoretizarea conceptului de valorificare omiletică a tezaurului cultural literar,

- Analizarea predicilor românești din punctul de vedere al valorificării omiletice a culturii literare,

                  - Selectarea predicilor care au folosit operele literare laice ca sursă de inspirație omiletică,

                  - Culegerea fragmentelor literare valorificate în predica românească.

5. Metodă:

- În prima parte a lucrării, conceptul de valorificare omiletică a tezaurului cultural literar a fost dezvoltat teoretic folosind argumente teologice, filozofice, sociologice, din teoria literaturii și din arta retoricii.

-  În partea secundară, această argumentație teoretică a fost verificată folosind drept studiu de caz predicile românești. Considerăm că datele utilizate sunt suficiente și relevante întrucât, ca metodă de lucru, s-a folosit analiza cantitativă, iar nu o cercetare de tip eshaustiv.

6. Descrierea temei/subiectului:

-    Premiză: Conceptul de valorificare omiletică a tezaurului literar-cultural se întemeiază pe recunoașterea calității de izvor omiletic de care a beneficiat cultura literară laică încă din primele veacuri creștine. Este suficient să amintim, în acest sens, exemplul omiletic oferit de însuși Sfântul Apostol Pavel care face trimitere în predica sa din Areopag la opera poetului Aratus (sec. III î.Hr.)[2], precum și recomandările Sfântului Vasile cel Mare referitoare la folosirea scrierilor profane pentru înțelegerea învățăturilor din Sfânta Scriptură[3].

-    Argumentare (Raționament): Utilizarea ulterioară a operelor literare laice ca sursă de inspirație omiletică s-a făcut în spiritul acestor prime două cazuri de valorificare omiletică a culturii literare, având ca unic scop propovăduirea învățăturii creștine. Întrucât, astfel de cazuri s-au repetat în cei două mii de ani de propovăduire a mesajului creștin, putem vorbi chiar de o tradiție a valorificării omiletice a culturii literare laice. Întemeiați pe acest raționament, ne-am propus să observăm pe de o parte principiul care a stă la baza utilizării operelor literare laice ca sursă de inspirație omiletică, respectiv principiul valorificării omiletice, iar pe de altă parte atitudinea predicatorilor români față de acest fenomen.

-    Concluzie: “Valorificarea omiletică a culturii literare este o expresie a credinței în Dumnezeu, întemeiată pe observarea valorilor creștine în operele literar-artistice” (p. 284). La nivelul Bisericii Ortodoxe Române, această valorificare este circumscrisă misiunii culturale a Bisericii, îmbrăcând forma a ceea ce noi am considerat a fi o formă de apostolat cultural. (p. 286).

7. Structura lucrării:

- Introducerea prezintă premiza și importanța studiului, considerându-l necesar din punctul de vedere al relevanței mesajului creștin.

- Capitolul I, Tradiția valorificării omiletice a literaturii beletristice în predica românească,  este alcătuit din 2 subcapitole, împărțite, la rândul lor, în mai multe paragrafe:

I. 1. Literatura laică, instrument auxiliar al predicii. Studiile omiletice românești consideră literatura laică un izvor secundar al predicii, iar valorificarea sa omiletică o cerință evanghelică.

a. Atitudinea clerului față de cultura literară laică. Moștenirea unei tradiții omiletice care permite accesul la sursele literare laice, influența unor curente de gândire, cum a fost Umanismul, sau a unor mișcări religioase cu caracter cultural, cum a fost cazul Asociației transilvănene pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA),  contribuția Bisericii la dezvoltarea învățământului românesc, experiența reușită a întâlnirii clerului cu intelectualii, cum a fost grupul Rugului aprins de la mănăstirea Antim, denot㠓atitudinea conciliantă a predicatorilor români față de cultura laic㔠(p. 48).

b.Teorii omiletice românești privind utilizarea culturii literare ca sursă de inspirație omiletică. Predicatorii români, precum mitropolitul Antim Ivireanul, pr. Dumitru Voniga, pr. Petru Bogdan, pr. Zacharia Boiu, pr. prof. Grigore Cristescu, arhim. Vasile Vasilache, pr. Sebastian Șebu, recomandă folosirea operelor literare în faza de documentare, considerându-le atât un mijloc de meditare, cât și unul de mișcare a sufletelor.

c. Obiecții în privința valorificării omiletice a culturii literare. Pe de altă parte, alți predicatori români, precum pr. Victor N. Popescu, pr. prof. dr. Teodor Tarnavschi, pr. Ștefan Slevoacă, pr. Gheorghe Butnariu, consideră cultura laică mult inferioară învățăturii Bisericii întrucât exercită influență asupra simțurilor umane inferioare (p. 60) Menționăm că tocmai acesta avea să devină unul din motivele desfășurării “misiunii culturale a Bisericii” despre care am vorbit în subcap. II.2., paragrafele a. și b.

d. Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române și valorificarea omiletică a culturii literare. Pentru a înțelege atitudinea acestor patriarhi față de fenomenul valorificării omiletice a culturii literare este suficient să redăm argumentul Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist: “Evanghelia are nevoie de cultură pentru a se coborî în realitățile veacului, adică în realitățile sociale și naturale, cât mai profund posibil, astfel ca harul divin să aducă roadă îmbelșugată”[4].

 

I. 2. Valorificarea omiletică a literaturii laice, misiune culturală a Bisericii. Combaterea falsei culturi sau a subculturii, precum și utilizarea unei frumoase limbi româneși în predică au reprezentat două din obiectivele misiunii culturale a Bisericii. Cei care au valorificat în acest scop operele literare putem spune că au desfășurat o reală activitate de apostolat cultural.

a. Misiunea culturală a Bisericii. Scopul acestei misiuni, trasate de mitropolitul Andrei Șaguna și reluate de patriarhul Miron Cristea, a fost acela de a pregăti calea spre o cultură superioară (p. 65), evident creștină, și de a combate pseudo-cultura care intoxica spiritul unui popor (p.65).

b. Exemplu de misiune culturală a Bisericii. În contextul în care misiunea culturală a Bisericii s-a concentrat cu precădere asupra dezvoltării limbii române, patriarhul Miron Cristea i-a îndemnat pe predicatorii români să-și însușească o limbă românească frumoasă citind operele lui Creangă, Eminescu, Odobescu, Coșbuc, Iorga, Goga etc[5].

c. Apostolat cultural. Misiunea culturală bisericească de promovare a valorilor creștine cuprinse în unele din operele literare laice, efectuată prin intermediul predicii, am denumit-o apostolat cultural (p.68).

 

      - Capitolul II, Preocuparea predicatorilor români pentru valorificarea omiletică a literaturii laice. Cercetarea întreprinsă de noi asupra a aproximativ 41 de predicatori români care și-au publicat predicile[6], începând cu secolul XVII până astăzi, a evidențiat faptul că mai bine de trei sferturi (¾) dintre acești predicatori au utilizat literatura laică ca sursă de inspirație omiletică (cf. Anexa 1, 2 și 3, 36 dintre predicatori, mai precis 88%, au valorificat omiletic literatura laică).

                        Pentru ilustrare, redăm mai jos opinia unora dintre aceștia referitoare la utilizarea culturii literare laice în predică:

1.       Antim Ivireanul (1650–1716): „pentru alcătuirea unei predici trebuie multă materie” (în Didahii)[7].

2.       Pr. Zacharia Boiu (1834-1903). A preluat de la mitropolitul Andrei Șaguna concepția c㠄mijlocul cel mai sigur pentru a prepara poporului român o soarte mai bună, demnă de dânsul, e cultura, iar condițiunea primă pentru propagarea culturei e literatura”[8].

3.       Patriarhul Miron Cristea (1868–1939): “Deci – în interesul asigurării credinței noastre strămoșești și a bisericei sale, și în interesul viitorului credincioșilor noștrii și prin aceasta și`n interesul iubitei noastre patrii – trebue să facem tot ce ne stă în putință pentru întărirea nu numai a ortodoxismului credinței noastre, ci și pentru promovarea culturii noastre românești, înfilitrate de duhul învățăturilor bisericești.”[9]

4.       Pr. Pișculescu Grigorie (Gala Galaction, 1879–1961) considera scriitorii „copii nestatornici, capricioși, greu de stăpânit” [10]. Pune accentul pe inspirația creștină a operei lor, fiind încântat de faptul c㠄avem și noi scriitori creștini, (firește, pravoslavnici), după ce, de la moartea lui Eliade Rădulescu, pierise din inspirația românească numele Creatorului”[11].

5.       Pr. Ioan Lupaș (1880 -1967) considera că poezia este „deodată cu lumea”[12] pentru că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om „a creat deodată cu ființa lui și poezia” [13].

6.       Prof. Vasile Gh. Ispir (1886–1947) și-a manifestat în predică indignarea pentru faptul c㠄sufletul poporului nostru este otrăvit cu o anumită literatură de aventuri criminale, cu fotografii pornografice, cu reportagii cât mai scandaloase. (…) Colportajul cărților bune este o necesitate națională”[14].  

7.       Pr. Toma Chiricuță (1887–1971). „Preotul era – după el – obligat să fie pus la punct cu tot ce apărea. (…) Caietele lui de lectură erau un model de ordine și rigurozitate. Biblioteca lui era la zi cu tot ce apărea (…)”[15]

8.       Episcopul Grigore Gh. Comșa (1889 – 1935). În lucrarea „Istoria predicei la români” afirmă că  „manualele omiletice indică mijloacele auxiliare necesare predicatorului întru adunarea materialului. Nu spunem deci nimic nou dacă menționăm, ca cetirea opurilor valoroase și pătrunderea temeinică a cuprinsului lor, este unul din aceste mijloace. Observarea vieții de toate zilele, aprofundarea momentelor însemnate din vieața credincioșilor, observările proprii și ale altora, adunarea cu sârguință a ideilor privitoare la iluminarea minții oamenilor și la nobilitatea inimii încă aduc servicii predicatorului ca și studierea schițelor de predici făcute de alții”[16].

9.       Pr. Gheorghe Butnariu (1893-1960) credea că exist㠄oameni reprezentativi”, regi, filozofi, poeți, oameni de știință, preoți sau profeți, care „au servit drept vase alese ale Providenței dumnezeiești pentru călăuzirea semenilor lor”. Aceștia - consideră el - sunt „oamenii aleși ai lui Dumnezeu”, „purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu”, atâta timp cât „înțelegeau să-și afierosească în mod special viața lor slujirii lui Dumnezeu, precum au fost mai mult ca toți ceilalți, profeții”[17].

10.   Icon Dr. Grigore Cristescu (1895-1961): “Lumea nu are nevoe de preoți cu mintea hrănită de biblioteci, ci de preoți cu mintea lui Hristos”.[18]

11.   Pr. Mihail Bulacu (1898–1985) și-a însușit concepția Sf. Ioan Gură de Aur care spune c㠄prin bună voință și prin blândețe veți câștiga inimile oamenilor, mult mai mult decât prin tot felul de cunoștințe, de lumini și de științe” [19]..

12.   Pr. Boris Răduleanu (1905-1990) este nemulțumit de faptul c㠄duhul satanei a pătruns și pătrunde în filosofie, în literatură, în muzică, în pictură”.[20]

13.   Pr. prof. Ioan Bunea (1906-1990): “(…) Slujbă de apostol face și artistul, care se ferește de exchibiționism, cum ar fi exaltarea sensualității și decretarea voluptății ca scop în sine, și contribuie prin opera lui (pictură, literatură, muzică etc.) la zidirea sufletească a oamenilor, o pune în slujba binelui…”[21].

14.   Pr. Ștefan Slevoacă (n. 1912) considera cultura ca fiind „bună”, dar inferioară religiei pentru c㠄nu pătrunde la conștiința omului ca s-o reformeze”[22].

15.   Monahul Nicolae Steinhardt (1912–1989): „Dovezile științifice, istorice, geografice, arheologice, literare, scripturistice, logice etc. etc. pot eventual întări credința (cu toate că și acest mod de exprimare e greșit: O credință adevărată nu poate fi mărită din afară, nu poate depinde ca intensitate de aportul unor considerații relative și supuse interpretărilor); îi pot da, în fața oamenilor, o justificare rațională. Ceea ce nu-i neapărat de disprețuit, dar și deloc decisiv” .[23]

16.   Pr. Constantin Galeriu (1918–2004) propune formula „adaequatio Dei (sau mai degrabă Christi) et intellectus”, parafrazând formula scolastic㠄adaequatio rei et intellectus”. [24]

17.   Mitropolitul Antonie Plămădeală (n.1926): „Preotul trebuie să fie la curent cu vremea sa, cu civilizația și cultura, cu operele literare, artistice, cu poezia și filozofia, cu știința din toate domeniile și, numai în contextul lor, să-și plaseze explicarea Evangheliei, fără teama că aceasta ar fi anacronică și că el vorbește despre lucruri pe care nu le poate în fapt apăra. Să știe spre ce se îndreaptă interesul credincioșilor, ca să răspundă acestui interes, nu prin predici abstracte, despre lucruri asupra cărora credincioșii nu sunt informați și nu au mijloacele de a le înțelege, ci prin predici luminate, plasate în contextul intereselor oamenilor din vremea noastră și a capacității lor de înțelegere” [25].

18.   Diac. David I. Petru (1938 - 2003): „Tragediile, piesele de pocăință, imnele de iertare, compozițiile muzicale duc conștiințele oamenilor viețuitori de acum spre spusele Mântuitorului Iisus Hristos” [26].                                                                                       

19.   Pr. Vasile Gordon (n. 1954) consideră că utilizarea ca izvor omiletic a „comorilor literaturii universale, ale istoriei, folclorului, imnografiei, muzicii ș.a.” [27] trebuie să țină seama de faptul că acestea sunt „auxiliare mesajului mântuitor al Sfintei Scripturi, dar nu mesajul însuși” [28].

- Capitolul III  este intitulat Teme din creația literară preluate în predica românească. Tudor Vianu, în lucrarea Filosofia culturii și teoria valorilor, considera că valorile religioase integrează celelalte categorii de valori[29]. Oferim câte un exemplu pentru fiecare din valorile enumerate mai jos (pentru ilustrare vezi Anexele 4-12).

                   a. Valoare religioasă.

a.a. Despre Înviere: „Oricând gândești la Mine cu iubire/E-o clipă din a doua Mea venire” (Vasile Voiculescu)

      a.b. Despre Dumnezeu: „dacă aș fi Dumnezeu, această lume de păcat și suferință mi-ar zdrobi inima” (Johann Wolfgang Goethe).

      a.c. Demonologie: „Toate, afară de iad, caută speranța” (John Milton).

      a.d. Despre credință: “Credința  este poezie pur㔠(teologul, pedagogul și criticul literar francez Henri Brémond).

      a.e. Mântuitorul Iisus Hristos: spaniolii îl numesc pe Don Quijote „El Cristo Español”.

      a.f.  Despre sfinți și sfințenie: „Am mare evlavie pentru starețul Zosima, personajul literar creat de Dostoievschi (Nicolae Steinhardt).

      a.g. Sfânta Scriptură: „cea mai  bună carte, ce a știut-o cândva lumea și o va ști în viitor” (Charles Dikens).

      a.h. Despre mântuire: „Cel ce crede că poate singur să se smulgă din starea de păcat se poate asemăna cu acel personaj din poveștile germane (Münchhausen), care povestea, cui vrea să-l asculte, că împotmolindu-se într-o mlaștină, nu a putut ieși altfel decât trăgând-se însuși pe sine de păr în sus…”

      a.i.  Despre suflet: „Dacă-i vedea că sufletu-i țărână, ce te-ar împinge pentru mari idei?” (Imre Madách)

a.j.  Judecata lui Dumnezeu „… Cugetă că ești creștin/Și că dincolo de groapă îți va pune mâna în piept/Cel de sus și vei da seamă, de ai fost strâmb/Ori de-ai fost drept” (Alexandru Vlahuță)

a.k. Despre rugăciune: „putere care împrospătează nădejdile inimii” (Johann Wolfgang Goethe).

a.l. Despre preoți: vibrantele versuri ale poeților creștini ca Octavian Goga, care ne înfățișează chipul de apostol al preotului, pe care l-a cunoscut în copilăria sa. Ori versurile pioase ale lui Eminescu, Vlahuță, Coșbuc și Cerna.

      a.m. Despre minuni: „ minunea este copilul iubit al credinței” (Johann Wolfgang Goethe).

      a.n. Despre Biserică: “Biserica ortodoxă a fost mama neamului românesc” (Mihai Eminescu).

                 a.o. Despre cruce: „Crucea-i legea cea mai tare,/Dragoste fără hotare!…/Crucea-i darul cel mai mare:/Milă fără de`ncetare!/Crucea-i ce-i mai sfânt sub soare…Jertfă, pân`la sângerare” (Dimitrie Nanu).

                  a.p. Despre cinstirea morților: „Mormintele de oameni (părinți) mari/Sunt vetre de lumină/Acolo ca să fie tari/Urmașii se închin㔠(Vasile Bogrea).

                   

                   b. Valoare socială.

 b.a. Patriotism: „Și`n biserica străbună/Limbi streine – acum răsun㔠(Dimitrie Bolintineanu).

                  b.b. Omul: „Atât de mare e suferința și atât sunt de mulți oamenii nefericiți, încât toate cărțile din lume ar trebui să fie cărți de consolare, cărți de mângâiere și întărire sufleteasc㔠(Iovan Ducici).

                   b.c. Viața: „Viața-i datorie grea și lașii se-ngrozesc de ea/Și oricât de amărâți să fim, nu-i bine să ne dezlipim de Cel ce viețile le-a dat” (George Coșbuc).

                   b.d. Familia: „Singurătatea e una din cele mai vechi nefericiri ale bătrâneții” (Iovan Ducici)

                   b.e. Solidaritatea: „Noi nu trăim izolați, ca Robinson Crusoe, ci integrați în ansamblul vieții obștești, deci avem chemarea de a face din viața în comun o simfonie” (Pr. prof. Ioan Bunea).

                   b.f. Războiul: „Iar eu rămân să mor pe-aici/Cu liftele păgâne,/Și simt că n-am s-ajung să văd/Venind ziua de mâine./Cu douăzeci deodată-n car/La groapă ne vor duce,/Și bun e Domnul de-om avea/La cap o cruce…Amin” (George Coșbuc)

                   b.g. Munca: „Hesiod spunea că Dumnezeu a pus munca santinelă virtuți” (Pr. prof. Ioan Bunea)

                  b.h. Armata: „Întocmai ca viața militară, călugăria își are măreția dar și acele servituți despre care a scris Alfred de Vigny în „Servitudes et grandeurs militares” (Monahul Nicolae Steinhardt).

                   b.i. Poziția socială: „El (Mântuitorul Iisus Hristos – n.n.) ne înnobilează, ne căftănește, ne ridică la vechea noastră stare artistocratică. Așa cum și eroul lui Cervantes, El nuestro Señor Don Quijote, El Cristo Español îi concepe pe țăranii și târgoveții din cârciumă ca pe adevărați seniori adunați în sala cea mare a castelului lor”. (Monahul Nicolae Steinhardt).

          

                   c. Valoare morală.                 

c.a. Despre bine: „Nimic nu-i statornic în lume, nici norocul cel mai înflorit, nici prietenia cea mai strânsă… numai fapta cea bună e nemuritoare (C. Negruzzi)”.c.b. Despre conștiință: „Ochiul nu vede bine pe Dumnezeu, decât prin lacrimi” (Victor Hugo).

c.c. Despre răutate: „Numai nerozii își închipuie că dacă judecata unei fapte rele e amânată, nu e altă dreptate aici pe pământ. Judecata unui lucru rău e de multe ori amânată o zi sau două, un veac sau două, dar e sigură ca viața, sigură ca moartea (Carlyle)”.

      c.d. Despre egoism: „În textele indiene egoismul e numit „ignoranț㔠(Mahâbhârata).

      c.e. Despre lăcomie:  „Să ne amintim de povestea lui Ion al Glanetașului din romanul Ion al lui Liviu Rebreanu. Nu e o simplă imaginație de scriitor. Setea de avere duce la minciună, la jurăminte false, la tot ce poate fi mai rău în lume” (mitropolitului Antonie Plămădeală).

c.f. Despre adevăr: „Știți ceea ce zice Eminescu despre adevăr? Adevărul este aur. După aur aleargă toți, de adevăr fug toți” (Episcop dr. Grigorie Gh. Comșa al Aradului).

                   c.g. Despre speranță: Speranța omului, așa cum susținea mitropolitul Antonie Plămădeală, citând-o pe scritoarea franceză G. Sand  (Pensées), este „energie”.

                   c.h. Despre smerenie: „Trufașul e asemenea vulturului fără aripi, asemenea păunului umflat în pene, care pare mult mai mult decât este în realitate; e asemenea broaștei din fabulă, care voind să fie la fel de mare ca boul, atât s-a umflat până a crăpat; e asemenea balonului, care se înalță cu atât mai sus, cu cât e mai gol (vezi La Bruyère).

                   c.i. Despre recunoștință: „Nu tulbura fântâna care te-a adăpat sau Să nu muști mâna care te ajut㔠(zicala).

                   c.j. Despre beție: „Toată lumea își bea vinul, dar nu-și bea mintea” (maximă populară).

                   c.k. Despre desfrâu: „O parte din îngeri, sătui de fericirea paradisului, s-au coborât pe pământ ca să se însoțească cu fiicele oamenilor. În curând și-au dat seama de căderea lor și poetul ni-i înfățișează cu fețele schimonosite și pământii, sufletul chinuit de remușcări. În zadar au încercat să se înalțe înapoi la cer, n-au mai putut. Aripile li se roseseră și nu mai aveau cu ce să zboare. Așa se întâmplă și cu cei ce-și pângăresc neprihana vieții lor – prin desfrâu – înainte de căsătorie” (L. N. Tolstoi).

                  

                   d. Valoare culturală.

                   d.a. Cunoașterea: „Sfătuiește-te cu cel mic și cu cel mare și pe urmă hotărăște tu însuți, iar proverbul popular: Gura înțeleptului când se deschide, tu închide pe a ta” (Anton Pann).

                  d.b. Cuvânt: „Ca-n basme-i a cuvântului putere…” (Alexandru Vlahuță).

                  d.c. Artă: „După cum primite vor fi fost și giumbușlucurile măscăriciului de la Nôtre Dame, acela care seara, după o zi de trudă și tumbe, intră în măreața catedrală, își scoate din traistă uneltele lui de pehlivan și începe a înghiți foc și a face tot soiul de năzdrăvenii în fața icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul în brațe, spre indignarea paraclisierului care se pregătea să-l alunge cu aspră admonestare dacă nu ar fi văzut, înfiorându-se, cum Prea Curata coboară din icoană spre a-i șterge saltimbacului sudoarea de pe frunte cu propria-i mahramă, în vreme ce Pruncul râde și bate din palme”. (Anatole France).

d.d. Educație: „Școala face omul, om,/Și altoiul pomul, pom” (poverb).

                 d.e. Talent literar: „Înzestrat cu un remarcabil talent literar-poetic, mânuind o minunată limbă românească, a scris și poezii (nepublicate însă), de o remarcabilă sensibilitate sufleteasc㔠(Pr. Mircea Păcurariu despre Pr. prof. dr. Spiridon Cândea).

                   d.f. Estetică: Tot ce-i falnic și frumos/Curând trece, curând moare,/Ca un cântec, ca o floare/Ca un fulger luminos” (Vasile Alecsandri).

                       

                  e. Valoare ecologică.[30]

                  e.a. Fauna: câinele, ariciul, turturelele, vulturul, porumbelul, ursul, puii de animale etc. au devenit elemente omiletice menite să scoată în relief trăsături umane de caracter, cum ar fi: recunoștința, chiverniseala, fidelitatea, credința, curajul și respectul față de părinți.

                    e.b. Vegetația: „Crud e când intră prin stejari/ Năprasnica secure/De-abate…copacii mari/ Din falnica pădure!” (V. Alecsandri).

                  e.c. Anotimpurile: „An nou! An nou, ce bați la geam/Când iarna este`n toi,/Comoară de speranțe noi,/Te-așteaptă azi întregul neam/Să-l mântui de nevoi!” (M. D. Rădulescu).

                  e.d. Altele: diverse atitudini diametral opuse ale omului față de natură.

- Capitolul IV, este alcătuit din 7 subcapitole în care este dezvoltat Conceptul de valorificare omiletică a culturii literare, considerându-se că știința omileticii are capacitatea de a oferi soluții în vederea atenuării crizei valorilor prin care trece societatea contemporană.

I.1. Valoare și valorificare. În acest subcapitol este semnalată conexiunea dintre aceste două noțiuni și se face o pledoarie în favoarea “reorientării axiologice a omului spre Dumnezeu” (p. 9).

                                      I.2. Valorile și cultura literară. Operele literare reprezintă unul din principalele mecanisme de promovare a valorilor care, în mod real, influențează viața umană. Acesta constituie unul din motivele pentru care Biserica ar trebui să manifeste o atentă preocupare pentru tipul de valori reflectate literar (p. 16). 

                                      I.3. Literatura, sursă de inspirație omiletică. Dat fiind faptul că, operelor literare laice sunt un izvor auxiliar secundar al predicii[31], rezultă că predica este “mijlocul adecvat de valorificare a culturii în cultul creștin” (p. 17).

                                     I.4. Valorificare și spiritualitate. Întrucât perceperea valorilor autentice presupune dobândirea curăției sufletești, așa cum este practicată de oamenii înduhovniciți, rezultă că valorificarea constituie „un act de regenerare spiritual㔠(p. 23).

                                     I.5. Importanța valorilor. Valorile sunt un criteriu de judecată a lumii și au un caracter restaurator și soteriologic (p. 25-26). Astfel, criza valorilor prin care trece astăzi întreaga umanitate este, de fapt efectul deprecierii discursului creștin (p. 28), care și-a pierdut din autenticitatea și relevanța sa.

                                     I.6. Funcția virtuților în procesul de valorificare. Fără virtute nu există valori și fără valori nu se poate practica virtutea (p. 31). Fără virtute, omul pierde simțul aprecierii valorilor, acționează la întâmplare și nu este capabil să valorifice aspectele realității înconjurătoare (p. 32).  Virtuțile sunt elementul catalizator al valorilor, iar valorile o expresie a virtuților.   I.7. Puterea de valorificare a credinței. Virtuțile se dobândesc printr-o colaborare a omului cu harul lui Dumnezeu (p. 32) și sunt depedente unele de altele[32]. Ignorarea unei singure virtuți, a credinței spre exemplu, afectează capacitatea omului de a valorifica în mod corect realitățile lumii înconjurătoare.

                                      I.8. Predica, o retorică a valorificării. Predica reprezintă un aspect al artei retorice în contextul istoriei creștine (p. 37). În societatea contemporană, numai o retorică a valorilor sau a valorificării, care ține cont de viziunea integratoare a credinței în Dumnezeu, poate oferi soluții în cazul unei crize a valorilor (p. 40).

                                      I.9. Principiul eclesiologic al valorificării. În prezent, știința omileticii trece printr-o criză[33] datorită incapacității de a face relevant mesajul creștin. Cauza acestei crize, în opinia lui Alexandru Schmemmann, este faptul c㠄s-a uitat ceea ce este predica în adunarea Bisericii”[34].                           Conform principiului eclesiologic, forța mesajului creștin constă în consens. Însă, vorbind despre acest consens, Paul Evdochimov făcea precizarea că acesta „nu rezultă din voința tuturor, ci exprimă voința comună de conformitate cu Adevărul”[35], adic㠄cu credința totală a Bisericii, EX CONSENSU ECCLESIAE”[36].

- Concluzii. Studiul de față constituie o pledoarie în favoarea continuării misiunii culturale a Bisericii desfășurate prin intermediul predicii sub forma valorificării omiletice a culturii literare (p. 286). Din punctul nostru de vedere, procesul de valorificare reprezintă o dovadă a respectului de care se bucură din partea oamenilor orice creație, atât de origine dumnezeiască, cât și omenească, prețuind valorile pe care acestea le animă. La nivel omiletic, valorificarea culturii literare nu este altceva decât expresia credinței în Dumnezeu, întemeiată pe observarea valorilor creștine în operele literar-artistice (p. 284).

- Bibliografie: Am folosit peste 137 titluri de cărți, 65 de studii pubicate în reviste și 11 dicționare.

Pe lângă clasicele cărți de predici românești, cu ajutorul cărora am analizat situația valorificării omiletice a tezaurului cultural-literar în Biserica Ortodoxă Română, am folosit o seamă de cărți de specialitate editate sub auspiciile Sfântului Scaun, cum sunt, spre exemplu, remarcabilul „Dizionario di Omiletica”, îngrijit de Manlio Sadi și Achille M. Triacca (Editrice Elle di Ci-Editrice Velar, Leumnann (Torino)-Gorle (Bergamo), 1998) și „Dizionario della cultura, Per l`analisi culturale e l`inculturauzione”, îngrijit de Carrier S.J., Hervé (Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano, 1997).

                        Am folosit, în egală măsură, cărți din domeniul comunicării, cum este cea a celebrei cercetătoare Elizabeth Noelle Neumann, The Spiral of Silence. Public Opinion – Our Social Skin (The University of Chicago Press, Chicago on Landon, 1993) sau dicționarul „La comunicazione. Il Dizionario di scienze e tecniche”, îngrijit de Franco Lever, Pier Cesare Rivoltella, Adriano Zanacchi (PAS Pontificio Ateneo Salesiano, Roma, 2002), editat tot sub auspiciile Sfântului Scaun.

                - Anexe: Întrucât în cercetare am folosit analiza cantitativă, ulterior ne-a fost ușor să realizăm un material grafic, atașat la finalul studiului, care sintetizează întreg cuprinsul lucrării.

 8. Desfășurare activității de redactare:

-         Lucrarea a fost redactată sub conducerea științifică a Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu (per. mar. 1999 – aug. 2003) și a Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula (per. aug. 2003 – apr. 2005);

-        Prima parte a lucrarii, cu conținut analitic și practic, s-a axat pe cărțile de predici a peste 60 de autori români, cuprinse în Bibliografia catehetică și omiletică alcătuită de  Pr. conf. dr. Vasile Gordon. Aceste carți le-am găsit la Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de la Mănăstirea Antim din București.

         Ultimul capitol, cu conținut teoretic, este rezultatul studiilor întreprinse în Italia. În perioada octombrie 2000-iunie 2002, la recomandarea Patriarhiei Române, urmând cursurile Facultății de Comunicare Socială Instituțională din cadrul Universității Pontificale “Santa Croce” din Roma (Italia), am avut posibilitatea să intru în câteva din bibliotecile Universităților Pontificale de aici cum sunt: Biblioteca Universității Pontificale Santa Croce, Biblioteca Institutului Pontifical Oriental (unde am remarcat faptul că există întreaga arhivă a revistelor Studii Teologice și Biserica Ortodoxă Română), Biblioteca Universității Pontificale Gregoriene, precum și Biblioteca Națională Centrală din Roma. Mare parte din materialul bibliografic l-am cules din aceste biblioteci. Ulterior, la întoarcere în țară, acest material l-am completat cu cel oferit găsit în Biblioteca Centrală Universitară din București; 

9. Concluzie:                                                                                                               

-                  Considerăm că tema noastră se înscrie în preocupările teoretice ale momentului, așa cum este spre exemplu problema “refacerii unității dintre cultură și religie”, teză susținută, printre alții, și de Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului.[37] Valorificarea omiletică a culturii literare laice, în special a celei românești contemporane, reprezintă un prim pas făcut de religie spre refacerea acestei unități.

-                  Lucrarea, prin teoretizarea conceptului de valorificare omiletică a tezaurului cultural-literar, explică de fapt principiul care stă la baza utilizării operelor literare laice ca sursă de inspirație omiletică. Fără aprofundarea acestui aspect omiletic nu am fi ajuns la conceptul de apostolat cultural, inspirat de o remarcă făcută în cadrul unei predici de Pr. prof. Ioan Bunea care spunea c㠓slujbă de apostol face și artistul ..., contribuind prin opera lui (pictură, literatură, muzică etc.) la zidirea sufletească a oamenilor, o pune în slujba binelui…”[38]. Confirmarea valabilității acestui concept, care deschide noi perspective de cercetare teologică, o regăsim în dovezile referitoare la faptul că Biserica Ortodoxă Română a desfășurat o veritabilă misiune culturală.

Studiul de față reprezintă o evaluare a predicilor românești publicate. Rostul unor asemenea studii evaluative, din punct de vedere omiletic, este acela de a contribui la creșterea nivelului de pregătire teoretică a noilor generații de predicatori, cât și la promovarea unui mesaj creștin relevant pentru societatea contemporană. Sperăm că și lucrarea de față, evaluând modul în care predicatorii români au utilizat unul din izvoarele predicii, cultura literară laică, să contribuie la dezvoltarea cercetării omiletice.     


 


[1] Cuvântul omiletică, ca disciplină teologică și termenul omilie, ca gen al predicii, provin din limba greacă și înseamn㠓a fi în relație cu”, “a se întâlni”, “a convorbi”, iar, ca substantiv, înseamn㠓reuniune”, “adunare”, “întreținere familială”, dialog (gr. omilo = mulțime, adunare).

[2] „Că noi în El viețuim și ne mișcăm și suntem, așa cum au spus unii dintre poeții voștri: Că neam al Lui suntem și noi” ( Faptele Apostolilor 17, 28).

[3] Sfântul VASILE cel MARE, “Omilia a XXII-a. Către tineri”, în Scrieri (I), PSB, vol. 17, EIBMOR, București, 1986, p. 567-568.

[4] TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Biserica și cultura, Prelegere susținută în data de 26 octombrie 1995 cu ocazia conferirii titlului de „Doctor honoris causa” al Universității București, în VO, anul IV, nr. 145-146, noiembrie 1995, pp. 11.

[5] Patriarhul Miron CRISTEA, Pastorale, predici și cuvântări, vol. V, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1938, p. 238

[6] Menționăm că fundamentul cercetării noastre îl constituie cărțile de predici ale celor 62 de autori români, cuprinse în Bibliografia catehetică și omiletică alcătuită de  Pr. conf. dr. Vasile GORDON în anul 2002. Desigur că la această Bibliografie... a  fost completată în măsura în care am considerat necesar acest lucru.

[7] Cf. Mihail-Gabriel POPESCU, Mitropolitul Ungrovlahiei ANTIM IVIREANUL – Cârmuitor bisericesc și propovăduitor al Evangheliei, EIBMO, București, 1969, p. 58-59.

[8] Pr. prof. Zacharia BOIU, Semințe din agrul lui Christos. Cuvântări bisericești pe toate duminicile, prasnicele și sărbătorile de peste an, precum și la casuale bisericești, publice și private, tomul III, Tipografia archidiecesană, Sibiu, 1899, p. 5.

[9] Dr. Miron CRISTEA, Pastorale și cuvântări ale unui episcop român în țară sub stăpânire străină, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1923, pp. 285-289.

[10] Gala GALACTION, Pagini creștine. Ziua Domnului, EIBMO, 1958, pp. 292-294.

[11] Ibidem, pp. 292-294.

[12] Pr. Ioan LUPAȘ, Căzut-a cununa capului nostru… Cuvântări funebrale, Tiparul Tipografiei diecezane, Arad, 1918, pp. 216-217.

[13] Ibidem, pp. 216-217.

[14] Prof. Vasile Gh. ISPIR Biserica Activă. Predici la Radio, Editura Ion Creangă, București, f.a., p. 11.

[15] Pr. Toma CHIRICUȚĂ, Anul în predici, Editura Anastasia, 1996, p. 236.

[16] Diac. dr. Grigorie Gh. COMȘA, Istoria predicei la români, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1921, pp. 282-283.

[17] BUTNARIU, Pr. prof. Gheorghe, La inima omului. Predici, Tipografia Ziarului „Universul”, f.a., p. 165.

[18] Pr. prof. dr. Grigore CRISTESCU, Vino și vezi! (Meditații), Sibiu, 1929, pp.346.

[19] Pr. Mihail BULACU, Cuvinte din Evanghelie pentru suflet românesc, Tipografia Cărților Regale, București, 1944, pp.30-34.

[20] Pr. Boris RĂDULEANU, Semnificația Duminicilor din Postul Mare. Predici, vol. II, București, Editura Bonifaciu, 1996 p. 141.

[21] Pr. prof. Ioan BUNEA, Cuvânt de învățătură la duminici și sărbători, Editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului,1983, p.56.

[22] Pr. dr. Ștefan SLEVOACĂ, Raze din lumina lui Hristos, Raze din lumina lui Hristos (Predici), Editura Episcopiei Buzăului, 1996, p.123.

[23] Nicolae STEINHARDT, Dăruind vei dobândi, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, 1992, p. 88-89.

[24] Pr. prof. dr. Constantin GALERIU în lucrarea Cu Părintele Galeriu între Geneză și Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dorin Popa, Harisma, București, 2002, p. 268.

[25] IPS Antonie PLĂMĂDEALĂ, Mitropolitul Ardealului, Tâlcuiri noi la texte vechi, ediția a II-a, București, 1996, pp. 12-13.

[26] Diac. Petre I. DAVID, Caută și vei afla. Predici misionar patriotice la toate sărbătorile anului, la sfinți mari, la cuvioși, propovăduitori și mărturisitori români cu sinaxar ardelean, Ediția a IV-a, Editura Arhiepiscopiei de Alba Iulia, Alba Iulia, 1998, p. 78.

[27] Pr. dr. Vasile GORDON, Biserica și școala. Analize omiletice, catehetice și pastorale, Editura Christiana, București, 2003, p. 48.

[28] Ibidem, p. 46.

[29] Tudor VIANU, Filozofia culturii și teoria valorilor, Editura Nemira, 1998, p. 117.

[30] Ecologia este o ramură a biologiei care studiază raporturile dintre organisme și mediul în care se dezvoltă și trăiesc. Ecologie umană se referă la studiul relațiilor dintre fenomenele sociale și spațiile în care sunt cuprinse. [fr. écologie, cf. gr. oikos – casă, logos – știintă].

 

[31] Arhim. Dr. Vasile VASILACHE, Predica în Evul Mediu, Institutul de Arte Grafice „Albina Românească”, Iași, 1938, pp.128 – 129.

[32] Pr. prof. Dr. Vasile Răducă afirmă în acest: „În egală măsură, este de reținut că virtuțile se leagă unele de altele, unele condiționează pe celelalte”; vezi Monahismul egiptean. De la singurătate la obște, Editura Nemira, București, 2003, p. 46.

[33] Această criză a mai fost constatată, printre alții, de predicatorul german Paul Tillich (p. 28), telogul catolic Bruno Sevesto (p. 28), Alexandru Schmemmann (p. 41), Înalt Prea Sfințitul Nicolae, Mitropolitul Banatului (p. 27), părintele Costachi Grigoraș (p. 46) ș.a.

[34] Alexandru SCHMEMANN, Euharistia. Taina Împărăției, Editura Anastasia, București, p. 82;

[35] Paul EVDOCHIMOV, Ortodoxia, EIBMO, București, 1996, p. 175.

[36] Ibidem, p. 173.

[37] Într-un cuvânt rostit la Simpozionul național Cazania lui Varlaam – trei veacuri și jumătate de dăinuire românească (1643-1993), ținut la Târgu-Mureș în data de 6 mai 1993, IPS Bartolomeu Valeriu ANANIA, Arhiepiscopul Clujului spunea. „După aceste decenii de comunism, poporul român are nevoie și de refacere morală; or, pentru această refacere morală el are nevoie de refacerea unității dintre cultură și religie. Religia, pe de o parte, prin cultură să-și deschidă ferestrele spre cerul larg al universalității umane, iar cultura la rândul ei, prin religie să-și recapete profunzimea și dimensiunile firești. Numai prin această sinteză, prin această unitate, vom izbuti să ne debarasăm de sechelele care ne-au mai rămas și de care trebuie să ne scuturăm noi și generațiile de după noi”; în Apa cea vie a ortodoxiei, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2002, p. 31.

[38] Pr. prof. Ioan BUNEA, Cuvânt de învățătură la duminici și sărbători, Editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului,1983, p.56.

HOME © Bogdan-Aurel TELEANU